În iureșul îndatoririlor de zi cu zi, uităm să ne bucurăm de ceea ce este într-adevăr important și frumos în viața noastră și a celor importanți pentru noi … viața nu este o misiune, viața este o aventură.
Știu că poate suna iresponsabil, dar nu e.
Cum este când copilul nostru merge mai târziu decât alții, începe să vorbească mai târziu decât alții, are jucăriile preferate altele decât alți copii? Este în regulă, este normal, este natural, are personalitate.
Lucrurile încep să se complice când copilul merge la gradiniță sau, și mai serios, la școală, și ne preocupăm (fie și un pic), că nu este între primii – bun și la română și la matematica, talentat la desen, cu medii mari la toate.
Nu este vorba doar de întrebarea dacă suntem sau nu părinți buni, dar și despre cât succes în viață va avea copilul, fiindcă, desigur, vrem să reușească.
Competiția și sentimentul de urgență pe care îl dă competiția pot genera mult stres. Acțiunea sub stres, sub presiunea permanentă de a realiza obiective în anumite condiții poate fi motivatoare până la un punct. Dincolo de punctul ăsta, însă, apar erori, frustrări, insatisfacție, senzație de gol sau eșec.
Cum ne ferim pe noi și pe cei dragi de eșec?
Înțelegând că viața nu este o misiune.
Poți să ratezi o misiune, dar nu poți să ratezi o aventura. Aventura pur și simplu o trăiești.
Iată cum:
Dacă trebuie să ajungi din punctul A în punctul B într-un timp X, pornind cu o cantitate Y de resurse, dar să și rămâi, la sfârșitul traseului, cu o cantitate minimă Z de resurse … altfel pierzi și toata lumea moare – asta e o misiune. Asta nu este viață.
Dacă te deplasezi din punctul A (cunoscut) în punctul B (necunoscut la începutul cursei) într-o perioadă neprecizată, începând cu o cantitate necunoscută de resurse și terminând cu cantitate necunoscută de resurse, apoi mori (și toată lumea moare) – asta este o aventură. Asta este viața.
Nu spun să pornești într-o aventură fără să iți evaluezi pașii, fără să îți pese de consecințe, de cum și când termini drumul. Dar deseori mai puține resurse decât am crede sunt suficiente pentru a face călătoria confortabilă și interesantă.
Sunt și câteva calități care pot fi utile: curiozitate, onestitate, curaj. A cere și oferi ajutor sunt, de asemenea, calități valoroase pentru aventură.
Nici nu susțin să pleci în aventură fără o planificare. Nu pleci pe munte în teniși, îți pui în bagaje bocancii pentru cățărare.
Dacă, însă, încerci să înghesui în rucsac toate lucrurile de care ai putea avea nevoie pentru orice potențială dificultate sau oportunitate, foarte curând rucsacul va deveni atât de greu încât va deveni imposibil să îl mai ții în spate, îți pierzi echilibrul, te doboară.
Nu există un mod corect de a trăi o aventură, o trăiești pur și simplu. Și nu se poate să eșuezi trăind o aventură. Poți eșua doar dacă nu ai una. Tu și cei dragi.
Poți începe azi viața. Trăiește-ți aventura!
Ne preocupăm pentru viețile noastre. Când avem copii, ne preocupăm și pentru viețile copiilor – chiar mai mult decât pentru noi înșine.