Cinci cărți care pot fi de ajutor în a-ți găsi stilul care ți se potrivește mai bine sau pe care vrei să îl eviți.
La începutul anilor 1950, psihologul Diana Baumrind a identificat trei stiluri principale de parenting: permisiv, autoritar și autoritarian.
Ulterior au fost adăugate: parenting neglijent, parenting atașat, precum și alte stiluri cu notă caricaturalizantă: părintele tip grădinar, tâmplar, elicopter, tigru sau corb, mama-taxi sau părinții-valeți, etc.
Definiția fiecăruia dintre stiluri nu oferă neapărat răspunsul la întrebarea ce înseamnă sa fii un parinte perfect și nici nu oferă destulă informație care să te ajute să știi cum să îți crești copiii.
În schimb te poate ajuta să reflectezi la modul în care ai fost crescut și la felul de părinte care vrei să fii pentru copiii tăi.
The Gardener and the Carpenter -Autoarea Alison Gopnik este de părere că părinții nu ar tebui să ofere foarte multă îndrumare copiilor. Ea susține, cu exemple, cum copiii ajung să se descurce mai bine atunci când au mai multa libertate din partea parintilor, pe care îi compară cu gradinarii care ofera un spațiu securizant în care copiii pot deveni ei înșiși. Grădinarii construiesc un ecosistem în care noul înflorește și în care le oferă copiilor uneltele de care au nevoie pentru a face față necunoscutului.
Tâmplarii, pe de altă parte, încearcă în permanență să potrivească copiii într-un model de succes dinainte definit. Ei trateaza parentingul mai degrabă ca pe sarcină orientată pe obiectiv decât o relație cu copilul.
Părinții elicopter sunt constant în preajma copilului gata în orice clipă să facă orice pentru copil și în locul lui, sau mamele – tigrese, motivate și supraiubitoare sunt exemple de “tâmplari”.
“Grădinarii” descrisi de Alison Gopnik pot fi considerați din categoria parentingului permisiv. Puține reguli și multă libertate nu creează copii răsfățați și leneși ci persoane inovative și capabile să stea pe propriile picioare. Autoarea spune că parintii care încearcă să își educe copiii ca pe viitori studenți de Harvard și îi îndrumă îndeaproape nu fac decât să limiteze potențialul pe care încearcă să îl crească. Ea își susține punctul de vedere cu un studiu din 2011 (Bonawitz si Schulz) care arată cum copiii care vin cu soluții inteligente când nu primesc instrucțiuni. Când experimentatorul prezintă o jucărie multifuncțională unui copil și îi spune “aceasta este jucăria mea și îți voi arăta cum funcționează” copilul doar va repeta acțiunea experimentatorului. În schimb, copiii cărora nu li se spune ce să facă au explorat mai multe funcțiuni ale jucăriei și au găsit mai multe soluții diferite și inteligente.
The Happy Kid Handbook de Katie Hurley este o altă carte apreciată despre parentingul permisiv. Părinții sunt încurajați să fie atenți la nevoile specifice ale copilului și să încurajeze exprimarea caracterului lui unic, în loc să-și propună să fie părinții “perfecți”. Include și sfaturi practice pentru a relaționa bine cu copiii extraverți și introverți. Ca și Alison Gopnik, subliniază beneficiile imense ale jocului pentru exprimarea de sine și dezvoltarea copilului.
Bringing up Bebe. Franța este bine faimoasă pentru vinuri fine, brânzeturi, patiserie și, mai recent, și pentru creșterea copiilor. Pamela Druckerman este o jurnalistă americană care locuieste în Paris, împreună cu cei trei copii. Ea a făcut cunoscute minunile parentingului francez – autoritar și sofisticat care susține delimitarea granițelor și educarea răbdării.
Autoarea remarcă diferențele importante între metodele de parenting în SUA și Franța. În Franța nu există meniuri separate pentru copii. Copiii sunt serviți cu aceeați cantitate și aceeași varietate de mâncăruri și dupa același orar al meselor ca și adulții. Așa că, dacă un copil vrea o prăjiturică, el știe că o va primi când vine momentul pentru o gustare. Părinții nu răspund fiecărei cereri a copilului. Vacanțele părinților fără copii sunt un concept total acceptabil.
De ce metodele de parenting autoritar sunt preferate celor mai permisive, tolerante? Un răspuns poate fi ele creează un copil obedient, ceea ce simplifică situația pentru părinti, dar motivele sunt dincolo de simplificarea vieții pentru părinți, nu sunt determinate de dorinta de confort a parintilor. Mulți sunt de părere că învățarea timpurie a auto-controlului are un rol important în devenirea unui adult bine adaptat în viață.
The Continuum Concept – Dup[ anii 70, Jean Liedloff a dus mai departe studiul parentingului de atașament cu observațiile pe care le-a făcut în jungla sud-americană, unde copiii erau mai mult timp ținuți în brațe de către mame și plângeau mai puțin decât copiii americani. Fără o formare academică și fără propria experiență a maternității, a reușit să aducă o contribuție importantă în înțelegerea relației dintre părinți și copii și să atragă recunoașterea contribuției ei de catre comunitatea psihologilor din SUA cand a publicat cartea The Continuum Concept care discută perioada din primii ani de viață și nevoia imperativă a copiilor de a fi ținuți aproape de către părinți.
Hold on to Your Kids – împărtășește același punct de vedere. Gabor Mate, cunoscut pentru viziunea revoluționară în înțelegerea adicțiilor ca o consecință a experiențelor traumatice din copilărie și care a punctat că, în istoria omenirii, una dintre cele mai bune perioade pentru descrierea unui bun parenting a fost era în care comunitățile umane erau organizate în economia vânătorilor și culegătorilor – copiii erau purtați în permanență de mame și erau protejați și de alți adulți din comunitate.