Contradependența: fuga de intimitate.
Intimitatea de care de tem contradependenții nu este apropierea fizică. Este intimitatea emoțională cu o altă persoană. Evită conectarea reală. Își ascund dorințele sau slăbiciunile, pretinzând că nu au nicio problemă.
Din exterior, persoanele contra-dependente par puternice, cu multă încredere în sine. În interior, în schimb, sunt nesigure și temătoare. De multe ori pot părea doar persoane independente. Contradependența este mult mai mult decât independență.
Contradependența poate fi uneori confundată cu autonomia sănătoasă.
O persoană autonomă are capacitatea de a funcționa independent, fără a fi influențată excesiv de alții. Și este capabilă să se separe de o relație atunci când este necesar.
Contradependentul se poate separa și el de relații. Doar că motivul separării e diferit: lipsa cronică de încredere în oameni. Vrea să evite, cu orice preț, să se bazeze pe altcineva.
Evitarea conectării emoționale nu este totdeauna evidentă
Contradependentul nu este neapărat un singuratic. Poate avea diverse relații, unele chiar lungi. Cu toate astea, relațiile au doar o profunzime aparentă. Chiar în căsătorii de lungă durată, contradependentul va ascunde părți importante din experiențele lui.
Se detașează sau se distanțează ori de câte ori apare o situație de apropiere emoționala. Ceea ce poate fi o experiență foarte frustrantă pentru partener.
În relații, contradependentul va stabili limite rigide pentru a menține distanța emoțională confortabilă. Nu vrea ca cineva să se apropie prea mult. În felul ăsta evită să fie respins sau abandonat pentru că nu e perfect. Prețul este un constant sentiment de singurătate.
Contradependentul este centrat pe propria persoană
Contradependentul este arogant, deseori este un narcisist. Este preocupat, în primul rând, de propria persoană, de nevoile și interesele lui. Are o mare nevoie de a avea mereu dreptate. Când este pus la îndoială de alții, fie devine foarte reactiv fie se retrage.
El are reguli rigide și un singur fel de a face lucrurile: în felul lui. Nu are o cale de mijloc. Are așteptări nerealiste de la oamenii din viața lui și cere perfecțiunea de la ei și de la el însuși.
Contradependența: dorința de control
Contradependenții caută, conștient sau nu, persoane pe care să le poată controla și domina. Controlul poate fi discret sau evident. Sunt nemulțumiți, critică deschis sau păstrează tăcerea ostentativ cand sunt nemulțumiți sau manipulează pentru a obține supunere.
Vor să influențeze, dar refuză să se lase influențați în vreun fel de partenerul lor. Orice solicitare a partenerului este minimalizată, bagatelizată, reinterpretată ca acuzație nedreaptă.
Cu ochii pe ușă și valiza sub pat
Are mereu pregătit un plan de evadare pentru că cea mai mare teamă a lui este că poate fi abandonat. Și care este mai bună protecție? Să fie el cel care abandonează. Ca să fie cât mai pregatit, este mereu cu un picior în afara relației. Ca și cum ar sta cu valiza pregătită sub pat, gata să evadeze dacă se simte amenințat. Care poate fi amenințarea? De a fi din nou abandonat, la fel ca în copilărie.
Contradependentul este prins mereu, aproape adictiv, în diverse proiecte sau activități. Sunt mai mult decât hobby-uri sau priorități reale. Ele funcționează ca mijloc de distanțare de relație sau ca eventuală cale de ieșire la nevoie. Pentru că nu are încredere în oameni, are mereu pregătit un plan alternativ.
Trebuie să pară mereu în control, nu cere ajutor
Contradependentul este foarte preocupat să nu-și expună vreo slăbiciune. Are grijă să se bazeze excesiv pe el însuși și nu cere ajutor chiar când ar fi rezonabil să o facă. Are o grijă permanentă să nu greșească, să pară că se descurcă în orice situație.
Uneori, contradependentul într-o relație, poate fi codependentul în altă relație. Poate părea bizar, dar contradependența și codependența sunt doar două fețe ale aceleiași monede. Sunt două răspunsuri diferite la traumele din copilărie.
Cauzele contra-dependenței
Contradependența este un comportament de apărare împotriva fricii de a fi abandonat sau respins din nou. Apare în urma unor evenimente traumatice, în special din copilărie. Asemenea evenimente pot fi: plecarea unui părinte, moartea unei persoane apropiate, abuzurile din partea părinților sau altor adulți, neglijarea.
Copilul a suferit abuzuri sau neglijențe fizice, emoționale sau pur și si simplu nu a fost auzit, văzut sau apreciat pentru cine era. A fost pus în situația de a împlini nevoile părinților prea obosiți, ocupați sau preocupați de ei înșiși. Toate aceste situații au obligat copilul să devină copilul perfect pentru a primi atenție din partea părinților sau pentru a se proteja de abuzuri suplimentare. A fost refuzat sau ridiculizat când și-a exprimat nevoile.
Orice relație îi declanșează teama că va fi din nou abandonat sau respins. Pentru a se proteja, își construiește o mască a autosuficienței, de persoană care nu are nevoie de nimeni. Îi este adânc imprimată credința: oamenii nu sunt de încredere, este periculos să ai nevoie de alții.