Psihoterapia potrivită pentru mine?
Vrei psihoterapie și nu știi ce tip să alegi? Poate fi o îndoială îndreptățită. Psihoterapia este un domeniu care pare vast și care poate crea confuzie la prima vedere. Termenul de psihoterapie este unul generic și putem vorbi, mai degrabă, de psihoterapii.
În prezent există peste o mie de tipuri de psihoterapie. Unele se diferențiază prin teoria pe care sunt construite, modul în care înțeleg clientul și problemele lui precum și tehnicile de intervenție folosite. Altele sunt combinații ale unor modalitati terapeutice.
Un tip de psihoterapie poate fi inclus într-una din abordările majore ale psihoterapiei:
- Abordarea psihodinamică,
- Abordarea cognitiv – comportamentală,
- Abordarea umanist-experiențială,
- Abordarea sistemic – strategică.
În continuare, un mic ghid al principalelor abordări ale psihoterapiei:
Psihanaliza și psihoterapia psihodinamică
Pornește de la presupunerea c o persoană are probleme emoționale din cauza conflictelor inconștiente nerezolvate, care, adesea, vin din copilărie. Terapia psihodinamică se centrează pe procesele inconștiente așa cum se manifestă în comportamentul clientului și clientul ințelege cum trecutul îi influențează prezentul.
Este o terapie orientată către înțelegerea cauzelor profunde ale comportamentelor, scopul fiind de a ajuta clientul să înțeleagă cum trecutul îi afectează prezentul. Pentru că modele de comportament imprimate în primii ani de viață continuă să aibă impact asupra vieții din prezent.
Scopul acestei terapii este să ajute clientul să își înțeleagă emoțiile, sursa distresului emotional, prin explorarea motivelor, nevoilor si sistemelor de aparare de care nu sunt constienti. În terapie învață să le facă față experiențelor vorbind despre ele. Terapia se desfășoară pe o perioadă de cel puțin câteva luni; de cele mai multe ori se întinde pe perioade mai lungi.
Aducând inconștientul în conștient, ne cunoaștem mai bine și ne înțelegem propriile experiențe. Ceea ce ne oferă posibilitatea de a face noi alegeri pentru viața noastră, mai conștient și cu mai puțină suferință. Lucrul cu inconștientul poate implica lucrul cu visele sau libera asociere, interpretarea experiențelor simbolice, dar și discuții foarte deschise despre problemele clientului.
În psihanaliză, terapia este, în principal, individuală. Terapeutul va avea o canapea în cabinet. Pot propune frecvențe variate ale ședințelor o dată, de două ori sau de mai multe ori pe săptămână.
Terapiile de abordare psihanalitică includ:
Psihanaliza freudiană
Un analist freudian va interprete visele și fanteziile clientului și uneori îi va cere să creeze un șir de cuvinte numit asociere liberă. Freud considera că gândurile inacceptabile din copilăria mică sunt reprimate în inconștient, dar continuă să ne influențeze gândurile, emoțiile și acțiunile. La vârsta adultă, aceste sentimente reprimate ies la suprafață sub formă de conflicte, în depresii, în vise sau în activitățile creative.
Analiza jungiană și psihologia analitică
Presupun colaborarea dintre client și terapeut pentru a aduce în sfera conștientă aspectele inconștiente ale psihicului. Scopul este de a obține echilibru, de a descoperi sensul, de a încuraja creșterea și de a îmbunătăți sănătatea mentală reducând suferința prin îmbunătățirea cunoașterii de sine.
Clientul va explora experiența colectivă și interpersonală, care poate fi în mare măsură, de natură inconștientă. Deseori include lucrul cu aspectele spirituale ale experienței umane și cu material simbolic, inclusiv vise.
Psihoterapia relațională și psihanaliza
Terapeuții de abordare relațională vor prioritiza modul de relaționare cu alții, pe care îl consideră central în înțelegerea de sine. Ei cred că este foarte importantă înțelegerea modului în care relațiile anterioare influențează relațiile din prezent. Ideea este că relația terapeutică creează un spațiu pentru a explora dinamicile relaționale încât să poată fi înțelese și îmbunătățite. Dinamicile care se manifestă aici și acum pun în lumină felul în care persoana relaționează cu alți oameni și ajută clientul să se înțeleagă mai bine.
Psihoterapia bazată pe atașament
Este o ramură psihanalizei relaționale care explorează tipul de atașament, de la naștere până în momentul curent. Atașamentul poate fi sigur, anxios, evitant, ambivalent sau dezorganizat. Experiențele unui atașament problematic în primii ani de viață vor fi recreate mai târziu în viața de adult.
Crearea unei relații sănătoase de atașament cu terapeutul oferă clientului spațiul necesar pentru trăirea doliului pentru suferințele și pierderile timpurii și explorarea impactului relațiilor importante din prezent și din trecut.
Psihoterapia psihodinamică
Se centrează pe inconștient și experiențele trecute care sunt considerate de mare impact asupra comportamentelor din trecut. Clientul este încurajat să vorbească despre relațiile din copilărie – cu părinții și alte persoane importante. Obiectivul este de a ajuta procesarea gândurilor și emoțiilor inconștiente pentru a elimina suferința emoțională generată de conflicte interne și anxietate.
Terapeutul nu vrea să influențeze procesul cu personalitatea lui. Devine ca o pânză albă pe care clientul poate proiecta și transfera sentimente despre sine, părinți și alte persoane semnificative din viața lui. Terapeutul se va concentra pe dinamicile care apar între el și client.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
se preocupă mai degrabă despre cum gândește și se poartă o persoană acum mai mult decat de trecutul lui.
Ea ajută la identificarea percepțiilor nerealiste pe care oamenii le au despre lume și despre ei înșiși. Terapeutul ajută clientul să găsească noi moduri de interpretare a realității prin direcționarea atenției pe presupunerile “bune” și “rele” ale clientului.
Pornește de la idea că ceeea ce gândim determină modul în care cum ne simțim. Depresia, de exemplu, poate să apară pentru că avem gânduri care nu se bazează pe dovezi, cum ar fi “Nu sunt în stare de nimic” sau “Totul merge rău din cauza mea”. Schimbarea acestor credințe poate schimba perspectiva asupra evenimentelor și stărilor.
Terapeutul lucrează cu clientul pentru a-l ajuta să confrunte și să exploreze gândurile neîntemeiate încurajându-l să găseasca moduri diferite de a vedea viața. Clientul poate înțelege cum modificarea comportamentelor poate duce la schimbarea felului de percepere a realității.
Obiectivul este ca oamenii să identifice și să schimbe modelele de gândire și comportament distructive sau ineficiente, înlocuindu-le cu gânduri mai realiste si comportamente funcționale. Poate ajuta persoana să se centreze pe problemele curente și cum să le rezolve. De multe ori, presupune practicarea unor noi abilități în “lumea reală”.
Psihoterapia dialectic-comportamentală este un tip de terapie comportamentală creată inițial pentru a adresa comportamentele suicidare și tulburarea de personalitate borderline. Ulterior a fost adaptată și pentru alte probleme care pot pune in pericol siguranța, relațiile sau starea emoțională.
Termenul dialectic evocă ideea că folosirea simultană a unor elemente opuse – acceptarea și schimbarea – generează rezultate mai bune decât fiecare dintre elemente separat.
Psihoterapia dialectic-comportamentală consideră câteva moduri prin care pot fi îmbunătățite abilitățile de a face față vieții: creșterea toleranței la stres, reglarea emoțională, mindfulness și asertivitate. Oferă învățarea de noi abilități care să ajute oamenii să îți asume responsabilitatea personală pentru schimbarea comportamentelor disfuncționale.
Psihoterapia umanistă și integrativă
Psihoterapia umanistă și integrativă este un termen umbrelă pentru un grup de abordări care au fost dezvoltate într-o perioadă de peste 70 de ani, susținută de studii academice. Diferite teorii și abordări sunt adaptate și combinate încât să servească nevoilor fiecărui client.
Ceea ce au în comun este substratul unei filozofii umaniste, care subliniază natura colaborativă a relației în terapie. Urmărește să înțeleagă experiența și relația clientului cu lumea și să îl ajute să descopere moduri mai eficiente în care să experimenteze și relaționeze cu lumea interioară și exterioară.
Mulși terapeuți umaniști și integrativi folosesc metode tradiționale (terapia conversațională), în timp ce alții pot folosi alte metode prin artă, dans, mișcare, lucrul cu respirația sau cu corpul.
Psihoterapia centrată pe persoană
Ideea care stă la baza acestei orientări este că o persoană care caută sprijin pentru a rezolva o problemă se poate angaja într-o relație de acceptare, de non-judecare cu un terapeut sau consilier. Asta le permite să își exprime liber emoțiile și sentimentele.
Terapeutul consideră clientul ca pe o autoritate în domeniul experiențelor personale și ca pe o persoană capabilă să își atingă potențialul de creștere și să își rezolve problemele. El oferă condiții favorabile pentru ca acest potențial să iasă la suprafață. Aceste condiții includ considerația pozitivă necondiționată și înțelegerea empatică. Ele oferă sprijinul pentru a ajunge la înțelegerea propriilor sentimente negative și pentru a dezvolta resursele interioare, puterea și libertatea de schimbare.
Analiza tranzacțională
Analiza tranzacțională este o abordare terapeutică bazată pe filozofia umanistă. Se referă la analiza felului în care oamenii comunică și relaționeză unii cu alții sau cum „tranzacționează”. În sesiunile de terapie, oamenii se folosesc de ce se întâmplă „aici și acum” pentru a-și îmbunătăți comunicarea și relațiile cu lumea exterioară și interioară.
Analiza tranzacțională se bazează pe teoria stărilor ego-ului a psihiatrului Eric Berne. El a identificat trei feluri diferite de a fi care ne determină lumea interioară și comportamentele – părinte, adult și copil. Aceste stări ale ego ului sunt deseori create în trecut și recreate în prezent.
Analiza tranzacțională recunoaște impactul relațiilor noastre în formarea personalității și importanța relației cu terapeutul în obținerea insightului și schimbării.
Terapia Gestalt
Gestalt este un cuvânt german care se traduce prin întreg sau suma tuturor părților sau modelul elementelor, care creează întregul.
Terapia Gestalt este construită pe credința că vechile modele de comportament și ideile fixe pot crea blocaje care întrerup ciclul natural al bunăstării psihice. Consecințele apar în modul în care o persoană comunică cu ceilalți.
Terapeutul observă ce se întâmplă în momentul prezent, reacțiile, interacțiunile obișnuite ale clientului. Ideea este că fiind cu totul „aici și acum” creează potențialul pentru mai multă energie, bucurie și curaj de a trăi viața mai liber.
Psihoterapia prin hipnoză și orientată pe obiectiv
oferă o relație mai interactivă între client și terapeut, lucrând împreună să creeze bunăstarea clientului. Explorează și valorifică experiențele și resursele specifice clientului. Scopul este de a crea schimbări profunde și durabile în viața de zi cu zi, cu maximum de beneficii.
Oamenii au o înclinație naturală către sănătate și creativitate chiar și când unele acțiuni, gânduri sau sentimente pot părea distructive. Experiențele dificile – o situație, un model comportamental, un simptom sau un eveniment copleșitor – devin oportunități pentru vindecare și creștere. Oamenii pot să înțeleagă mai bine și să proceseze suferința pe care aceste experiențe le aduc.
Această viziune pozitivă nu este doar visat cu ochii deschiși ci are o solidă fundamentare științifică în studii dintre cele mai vechi timpuri până la cele recente despre cum oamenii reușesc să treacă dincolo de suferință sau traumă și să crească, nu doar să supraviețuiască.
Interesul recent al lumii moderne pentru stările modificate de conștiință, cum este mindfulness, au fost mereu în centrul psihoterapiei prin hipnoză; se extinde mult înainte de rădăcinile prefreudiene. Mai recent, practicile hipnoterapiei sunt confirmate și îmbogățite de rezultatele studiilor de neurobiologie. Ele au contribuit la înțelegerea modului în care creierul participă activ și natural în vindecarea trauma, pentru a găsi echilibrul și pentru a crea noi obiceiuri sănătoase.
Terapeutul va folosi o gamă largă de abordări integrative. Clientul poate învăța cum să aibă o relație mai bună cu propriile gânduri și emoții astfel încât să acceseze resursele interioare, intuiția, și chiar și emoțiile care pe care consideră dureroase.
Deseori terapeutul va facilita atingerea unei stări de calm interior, relaxare și creativitate sporită, stare numită hipnoză. Această stare plăcută este ceva ce clientul poate învăța în terapie, fie prin autohipnoză fie cu ghidarea vocii și cuvintelor terapeutului.
Maniera în care clientul și terapeutul lucrează împreună se poate schimba și evolua pe măsură ce progresează spre obiectivele care aduc clientul în terapie.
Psihoterapia prin hipnoză poate fi scurtă (12 ședințe sau mai puțin), de termen mediu (un an) sau pe termen mai lung. Relația cu terapeutul devine o resursă, pe care clientul o poate folosi în diferite momente, circumstanțe ale vieții și după încheierea terapiei.
Terapia strategică și sistemică
este cea mai recenta abordare, dezvoltata in anii `50. Intentia a fost de a crea o terapie mai eficientă și mai scurtă. Primul model de terapie scurtă strategică este cel dezvoltat de Grupul de la Palo Alto în colaborare cu Milton Erickson, maestrul hipnoterapiei. Ei au creat un model sistematic de terapie scurtă care putea fi aplicat într-o varietate de problematici, cu rezultate într-adevar surprinzătoare.
Palo Alto. În cadrul Institutului de Cercetare Mentală (MRI ) din Palo Alto, California, Gregory Bateson a derulat o serie de studii despre comunicare și paradoxurile comunicării. Pornind de la studiile lui Bateson, cercetători și practicieni de la Palo Alto (printre ei Paul Watzlawick, Richard Fisch și John Weakland) au creat o nouă teorie a suferinței psihice și o nouă metodă de tratament.
Au preluat concepte din teoria cibernetică pentru a descrie modelele de interacțiune dintre oameni, văzând familia ca pe un sistem de procesare a informației. Simptomele unui membru al familiei pot avea sens în contextul comunicării patologice în familie.
În aceeași perioadă, Milton Erickson venea cu un model revoluționar de abordare a simptomelor și problemelor. Modelul prevalent al vremii considera că simptomele decurg din probleme psihologice profunde. Pentru vindecarea problemelor ei, o persoană trebuie să înțeleagă tendințele inconștiente care îi determină comportamentele. Prin contrast, strategiile terapeutice și hipnoza lui Milton Erickson se centrau pe simptomele și problemele clientului, așa cum se prezentau în terapie. Erickson a dezvoltat numeroase tehnici ingenioase prin care să îi „convingă” pe client să facă un lucru diferit în același context sau acelasși lucru într-un context nou.
Terapia lui Erickson se baza pe câteva considerente, printre care:
- oamenii au capacitatea de a-și rezolva propriile probleme dacă pot fi convinși să încerce noi comportamente
- schimbarea poate să aibă loc brusc, fără să fie un proces chinuitor și îndelungat.
- oamenii au o rezistentă naturală la schimbare, care poate fi utilizată tocmai pentru a aduce schimbarea.
Cum e diferită această forma de terapie de altele?
1.Are în vedere mai degrabă relațiile, decât experiențele individuale. În viață oamenii nu funcționează singuri. Când au probleme, le putem rezolva uitându-ne la dinamicile grupului în care trăiesc. Reformulează problemele din perspectiva intrapersonală (fiica mea este egoistă) într-una relațională (avem un model de comunicare care face ca ea să se retragă și eu să simt că nu contez)
2.Lucrează cu modelele comportamentale așa cum se manifestă ele în prezent. În alte abordări este importantă discuția în fiecare ședință despre experiențele trecute dificile care au conduc la problemele din prezent. Se uită la sistemul (familia, grupul, comunitatea) în care există o persoană și la modul de interacțiune al oamenilor cu ceilalți și cu ei înșiși ca o cauză a problemelor. Terapia sistemică nu caută să găsească cauza din trecut ci caută soluția care poate fi aplicată în prezent
3. Nu se uită la client ca la o persoană cu defecte sau care are nevoie de un diagnostic. Nu invinovateste persoana sau grupul, problema este modul de operare al sistemului. Consideră clientul o persoană puternică și cu resurse personale, care operează într-un sistem relațional nesănătos.
4. Este mai mult practică, decât analitică. Multe tipuri de terapii caută să înțeleagă motivele din spatele actiunilor. Terapia sistemică se uita la rezolvare.
Formularea inițială a trecut prin diverse transformări, la care au contribuit diverse personalități din domeniu care au creat noi modele. Chiar dacă au un fundament teoretic comun, ele se diferențiază prin modelele clinice și tehnicile de intervenție. Printre personalitățile și modele terapeutice asociate cu terapia sistemic-strategică:
Modelul MRI de terapie scurtă
Modelul strategic dezvoltat de Jay Haley și Chloe Madanes
Modelul NLP – programare neuro lingvistica, al lui Bandler și Grinder
Terapia centrată pe soluții (Steve de Shazer)
Terapia strategică de scurtă durată a lui Giorgio Nardone
Modelul Milan
În Europa psihoterapia sistemic–strategică a fost introdusă în anii `80 de Jean-Jacques Wittezaele și Giorgio Nardone.